Presiunea imensă a zilei de 13 noiembrie, generată de o nouă execuție a României în fața Europei, s-a făcut simțită și la discuțiile de azi dimineață, din plenul PE de la Strasbourg, privitoare la Raportul interimar privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 – Poziția Parlamentului în vederea încheierii unui acord.

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, nu a pierdut ocazia să le atragă atenția celor care omit din calcul aspecte esențiale ale unei conviețuiri europene echitabile că politica de coeziune, prin definiție, nu permite judecăți părtinitoare.

„Cum explicați că domnul comisar a spus ”DA, este de acord să taie Comisia din politica de coeziune, din politica agricolă comună, din banii dați pentru zonele mai sărace? Despre ce coeziune socială si solidaritate europeană vorbim? Despre ce UE în care avem un nivel de viață asemănător vorbim?  Cum vom putea atinge obiectivele din Tratat?”, a punctat Grapini.

Umanista a avut și o a doua intervenție în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, continuând ideea, solicitând echitate și etică, pentru ca proiectul european să fie unul viabil în continuare.

“Stabilirea unui Nou Cadru Financiar Multianual trebuie să se bazeze pe situația actuală, pornind de la situația existentă. Ce s-a întâmplat cu Europa? Avem mai multă coeziune, avem mai bună conectivitate, avem mai multe locuri de muncă, avem cercetare – inovare în piața globală?! Cred că așa își stabilește fiecare un buget, fie că vorbim de familie, companie, de țară și de Europa. Trebuie ca și acest CFM să fie echitabil și etic! “, a spus europarlamentarul umanist.

Maria Grapini a atras atenția Consiliului sa învețe odată pentru totdeauna să țină cont de Rezoluție, de propunerea Parlamentului European, și să crească bugetele. Altfel, Europa unită e într-un iminent pericol.

“Europa este la o răscruce si va depinde foarte mult de acest CFM, cum îl putem eficientiza, astfel încât sa putem ține Europa împreună, să nu avem cetățeni de mâna întâi și mâna a doua, să  vorbim despre subvenții egale la fermieri, iar toate bugetele să fie croite pe baza echității sociale”, a conchis europarlamentarul umanist, Maria Grapini.

2018-11-13T12:46:20+00:00 November 13th, 2018|Diverse|0 Comments