Discuții tensionate, joi, 5 iulie, în plenul PE de la Strasbourg, privind criza politică din Moldova, ca urmare a invalidării alegerilor locale de la Chișinău. Europa a rămas fidelă ideii de tăiere a fondurilor pentru țara vecină României, demers cu care, însă, nu toți sunt de acord.

Românca Maria Grapini a intervenit, din nou, cu aceeași fermitate de care a dat dovadă, ori de câte ori a fost invocată cauza Republicii Moldova, solicitând rațiune din partea mai marilor Europei. Pentru europarlamentarul PPU-sl, cetățenii sunt cei mai importanți, astfel că este nedrept ca ei să sufere, din cauza unei politici chinuitoare, care a întristat Moldova.

“Cred că toată lumea este de acord că a fost un abuz de putere, toată lumea este de acord  că nu trebuiau invalidate alegerile, dar credeți că putem corecta o greșeală făcută față de candidatul Năstase, pe care îl respect și cu care m-am întâlnit în perioada de campanie, cu altă nedreptate? Să tăiem fondurile? Trebuie să confundăm cetățenii cu liderii de partid, trebuie să-i dăm apă la moară lui Dodon, să se poată lăuda, iată ce v-a făcut Europa și să mai câștige un mandat? Nu credeți că nu trebuie să suspendăm fondurile, ci trebuie să supraveghem cum se aplică statul de drept în Republica Moldova?”, a propus umanista colegilor din PE.

Maria Grapini a insistat cu intervențiile, astfel că în cea de-a doua, pe acest subiect greu, a declarat că nu este de acord ca soarta unor state să fie decisă injust. Ca atare, umanista nu va vota Rezoluția care pedepsește Republica Moldova!

„Nu putem să ne jucăm cu soarta unor state, nu putem să ne jucăm cu o țară care și-a ales un drum proeuropean! Este șansa noastră acum. Da, sunt de acord cu o rezoluție, dar nu cu formulări neclare, nu să introducem chiar noi știri false sau neclarități. Ce înseamnă asta, să scrii într-o rezoluție la punctul unu: că sunt lucruri dubioase? Repet, sunt absolut de acord că nu trebuiau anulate alegerile, dar nu putem noi să tăiem această asistență financiară pentru cetățeni! Ne gândim la cetățenii Republicii Moldova sau ne gândim la o persoană anume? De aceea, nu voi vota această rezoluție și vă rog să vă gândiți că prin votarea ei de fapt întoarcem drumul Republicii Moldova dinspre Europa spre Rusia!”, a conchis europarlamentarul PPU-sl, in plenul de la Strasbourg.

2018-07-06T05:49:04+00:00 July 5th, 2018|Diverse|0 Comments