Cu siguranță, europarlamentarul cu cele mai multe intervenții în PE pe cazul care a zguduit lumea – Camelia Smicală – este umanista Maria Grapini. Medicul român este despărțit și în prezent de copiii săi, pentru că Finlanda, țară în care a ales să-și trăiască o viață de familie care s-a dovedit a fi nefericită, are legi și atitudini pe care puțini sunt cei care le pot înțelege și accepta. Camelia Smicală nu este lăsată să-și ia copiii acasă, aceștia sunt instituționalizați și nicio autoritate finlandeză nu este de partea româncei.

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a insistat, prin zeci de intervenții în plenul Parlamentului European, prin scrisori adresate oficialilor din Finlanda, ca româncei Camelia Smicală să i se facă dreptate.

Miercuri, 30 ianuarie, în plenul de la Bruxelles, umanista a cerut, din nou, comisarilor europeni să intervină și să judece acest caz echitabil. 

“În 2017, v-am făcut o scrisoare despre Finlanda și despre modul în care funcționează legile acolo. Sunt sigură că știți că, în Finlanda, există legi prin care se dă dreptul copilului să se prezinte în instanță. Cazul medicului român Camelia Smicală este deja binecunoscut în lume, nu doar în Europa. De 3 ani încearcă să-și recupereze copiii, copiii au fost instituționalizați, deși tot legea finlandeză spune că ei sunt luați din familie numai dacă există un pericol de violență asupra lor, apoi, la 12 ani, au dreptul să meargă în instanță, dar nu sunt lăsați să se ducă în instanță! Mama vrea să se repatrieze, nu într-o țară din lumea a treia, ci în România, înapoi cu copiii ei! Nu putem face nimic? Despre ce Europă vorbim? Despre ce drepturi ale copilului, despre ce drepturi ale cetățeanului la libera circulație? Vă rog, doamna comisar, încercați să întrebați Finlanda cum respectă statul de drept și legile justiției, pentru că văd că Rezoluții pe țările din Est se fac pe statul de drept?!”, a spus umanista Maria Grapini, în plenul PE de la Bruxelles.

2019-01-31T09:21:14+00:00 January 31st, 2019|Diverse|0 Comments