Europarlamentarul Maria Grapini a vizitat, vineri, Asociația Medicală Teritorială Buiucani-Chișinău, declarându-se impresionată de organizarea și dotarea, în folosul pacienților, acestei importante Asociații medicale.
“Mesajul meu pentru colectivul care lucrează în Asociația Medicală Teritorială Buiucani-Chișinău, dar si pentru toți cei care lucrează în domeniul sănătății, a fost transmis cu multă emoție si considerație: este profesia cea mai nobilă și cea mai importantă pentru omenire!
În calitatea mea de vicepresedinte al Comisiei pentru Piață internă și protecția consumatorilor din Parlamentul European, dar și de cea de prim-vicepreședinte al Delegației UE-Republica Moldova, sunt onorată de distincția pe care am primit-o pentru susținerea pe care o acord domeniului sănătății.
La mulți ani, tuturor cadrelor medicale care lucrează în slujba oamenilor și pentru sănătatea acestora! Felicitări doamnei director Liliana Iasan”, a punctat eurodeputatul Grapini.
Diploma de gratitudine a fost acordată “cu înaltă recunoștință” eurodeputatului Maria Grapini ”în semn de apreciere pentru sprijinul acordat sistemului de sănătate, pentru promovarea intereselor medicale și sociale ale comunității la nivel european și pentru susținerea colaborării transfrontaliere în domeniul sănătății publice!”.
Totodată, Maria Grapini a menționat că a participat, “cu mare bucurie”, la conferința dedicată împlinirii a 30 de ani de la înfiintarea Asociației Medicale Teritoriale Buiucani!
De menționat faptul că europarlamentarul Maria Grapini a participat, joi, la Chișinău, la “Ziua Ușilor Deschise”, organizată de Academia de Științe a Moldovei, cu ocazia sărbătoririi a 64 de ani de la fondarea prestigioasei instituții.
La acest important eveniment, eurodeputatul Grapini a prezentat un referat pe tema „Rolul Academiilor de Științe în dezvoltarea durabilă a lumii”.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |