Informațiile apărute, privind posibila implicare a generalului Coldea în traficul de droguri, a generat revoltarea europarlamentarului Maria Grapini, membru în grupul S&D. Astfel, eurodeputatul Grapini solicită, în context, instituțiilor statului să se autosesizeze!
“Dacă se deschide, totuși, Cutia asta, a Pandorei, ar trebui să ne gândim că drogurile care au ajuns în România trebuiau să ajungă pe o rețea extrem de sigură, cu relații sus-puse, pentru că aici nu vorbim de mici traficanți. Și, dacă există acel document care a ajuns în spațiul public, dorința mea ar fi să se meargă până la capăt și să se autosesizeze, urgent, instituțiile statului și să mai fie un cap de acuzare și cercetare la adresa generalului Coldea. Sigur, prezumția de nevinovăție există. Problema este că, dacă un om politic care a fost în statul albanez a furnizat aceste informații, nu cred că ele pot fi ignorate!”, a punctat Maria Grapini.
În contextul în care flagelul drogurilor reprezintă o nenorocire, eurodeputatul Grapini a reamintit faptul că, personal, pe plan național, împreună cu Asociația Femeilor de Afaceri din România, a demarat un ciclu de acțiuni în școli, pentru a preveni consumul de droguri, de alcool, violența, dar și abuzul sexual în rândul elevilor.
Potrivit eurodeputatul Grapini, este important ca drogurile să nu mai intre în țară și, în context, aceasta consideră că trebuie să ajungem „la un punct zero” în care instituțiile statului, atât cele naționale, cât și cele internaționale, să acționeze ferm pentru a pune capăt influenței acestor oameni care continua, prin acțiunile lor, să distrugă România.
De menționat faptul că, în presa din Albania, a apărut o amplă anchetă despre o rețea internațională de trafic de droguri, care implică personaje la cel mai înalt nivel. În toată această rețea, un rol important l-ar fi jucat și fostul director executiv al SRI din România, Florian Coldea. Rețeaua de trafic de droguri îi implică pe mexicanii din cartelul Sinaloa, care aduceau drogurile la Tirana, iar de aici plecau la București și apoi în țările Uniunii Europene.
Fostul premier albanez Sari Berisha arată faptul că Florian Coldea a fost contractat pentru a fi consilierul actualului premier albanez Edi Rama.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |