Eurodeputatul Maria Grapini îi atrage atenția comisarului Thierry Breton: Fără investiții în zonele sărace și în educație, digitalizarea poate deveni “un drum spre iad pavat cu intenții bune”!

Europarlamentarul Partidului Umanist Social Liberal, Maria Grapini, îi atrage atenția comisarului pentru Piața Internă, Thierry Breton, asupra faptului că digitalizarea poate deveni un drum spre iad pavat cu intenții bune” dacă nu se vor face investiții semnificative în zonele geografice mai sărace și dacă nu se va investi, inclusiv, în educație.

„Mă bucur că dezbatem acest subiect important și anume digitalizarea. Știm cu toții proverbul „drumul spre iad poate fi pavat cu intenții bune” și, în context, salut faptul că ați precizat, domnule comisar, că nu sunt suficiente doar investițiile în tehnologie și că avem nevoie și de creșterea competențelor pentru că, acum, când vorbim, există zone întregi, geografice, mai ales în mediul rural, în care nu avem infrastructura adecvată, neexistând nici măcar semnal pentru telefon.Și atunci despre ce digitalizare mai vorbim?”, a punctat eurodeputatul Grapini, care a adăugat că investițiile trebuie crescute concomitent cu competențele pentru că, în caz contrar, vom vorbi de pierderi, dacă investițiile în digitalizare nu vor fi dublate de competențe pentru accesare.

De asemenea, Maria Grapini consideră că efectele pozitive ale digitalizării se vor resimți inclusiv în privința integrării persoanelor cu dizabilități.

“ Este foarte important ca investițiile să fie țintite spre zonele geografice în care avem probleme legate și de competențe și de infrastructură. De aceea, eu cred că digitalizarea merge mână în mână cu investițiile, dar și cu educația și cu creșterea competențelor tuturor cetățenilor din spațiul pieței interne”, a conchis europarlamentarul umanist.