La 8 mai, este marcată Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. A fost instituită prin Legea 23/2015 pentru promovarea egalităţii de şanse între sexe, ca parte integrantă a politicii sociale.
Cu ocazia acestei zile, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a transmis un scurt mesaj:
“Am înființat, în anul 1997, prima asociație a femeilor antreprenor din România, am fondat, de asemenea, în anul 2004, Coaliția asociațiilor femeilor de afaceri (CAFA) și am fost timp de zece ani prima femeie președinte a unui patronat national. Totodată, am militat întotdeauna pentru egalitate de șanse, pentru o scară clară a valorilor pe bază de competențe, fără discriminare! Consider că generaţiile actuale şi cele viitoare trebuie educate în spiritul respectării egalităţii de şanse şi de gen, în lipsa acestei educații neputând fi puse bazele unui stat democratic şi european. Cred că susţinerea cât mai activă a femeilor în procesul decizional, în societate, politică şi economie trebuie încurajată”, a precizat eurodeputatul Grapini.
Egalitatea între femei şi bărbaţi este parte integrantă a obiectivelor Uniunii Europene. Legislaţia, jurisprudenţa şi modificările aduse tratatelor, de-a lungul timpului, au contribuit la consolidarea acestui principiu şi la implementarea sa în spaţiul comunitar, potrivit
www.europarl.europa.eu. Egalitatea între femei şi bărbaţi este promovată de UE, prin art. 2 şi 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, obiectivele legate de nediscriminare fiind consacrate şi la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale. În plus, articolul 8 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene specifică faptul că este responsabilitatea Uniunii Europene de a elimina inegalităţile şi de a promova egalitatea între bărbaţi şi femei, la nivelul tuturor activităţilor.