EUROPARLAMENTARUL MARIA GRAPINI ARGUMENTEAZĂ DE CE ESTE IMPORTANTĂ ASUMAREA INTRĂRII ÎN POLITICĂ A PROFESIONIȘTILOR!

Eurodeputatul Maria Grapini consideră că politica și competiția politică trebuie făcute pe proiecte și nu pe atacuri între candidați. Ea spune că un europarlamentar trebuie să fie un om politic asumat, profesionist și care să aibă autoritatea de a-și impune punctele de vedere argumentate în fața organismelor europene de decizie.

Grapini pledează pentru ca românii și ceilalți cetățeni europeni să aleagă și să trimită în Parlamentul European oameni cu experiență, viziune și proiecte, așa cum a precizat  în cadrul dezbaterii electorale moderată de Robert Turcescu, la Metropola TV.

Fidelă devizei “Fapte, nu vorbe!”, europarlamentarul Maria Grapini s-a clasat, și în mandatul 2019-2024, pe primul loc la numărul de rapoarte legislative. Potrivit datelor disponibile la Parlamentul European, Maria Grapini a avut, în actualul mandat, nu mai puțin de 277 de intervenții în plenul PE. Unele dintre interpelări i-au vizat direct pe cei mai înalți demnitari europeni, de la președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la președinția Consiliului Uniunii Europene sau cea a Parlamentului European.

“Eu vorbesc despre asumare, nu despre dorință. Am experiența acumulată în două mandate dar și prin activitatea pe care cetățenii pot să o consulte pe paginile Parlamentului European, cât și prin raportul pe care l-am publicat în variantă tipărită dar și pe online. Am avut o activitate extrem de intensă în aceste două mandate. Raportul pe ultimii cinci ani este, să zic așa, sinteza sintezei.

Eu vorbesc de asumare, pentru că dacă mereu merg acolo alți oameni noi, se simte lipsa de experiență, de continuitate. Trebuie să înveți niște lucruri, trebuie să-ți asumi, trebuie să ai curajul să te duci, nu numai luarea de cuvânt. Acolo ce trebuie să faci? Rapoarte, scrisori, poți să faci interpelări. Deci sunt foarte multe și nu sunt de acord aici cu ce ați subliniat și nu vreau să rămână în capul cetățenilor, că noi, Parlamentul European nu putem modifica nimic. Am să vă dau un exemplu. Eu, ultimul raport pe care l-am negociat a fost directiva pentru gaze, de norme comune pentru gaze și energie electrică în piața Uniunii Europene. Când ești raportor, tu negociezi în numele Parlamentului cu Comisia și Consiliul.

M-am luptat cu două președinții, a Spaniei și a Belgiei, ca să impun amendamentele mele. Ăsta este avantajul când ești raport. Și le-am impus și iată că o să avem din momentul în care se aplică directiva, niște amendamente care ajută România, că asta vreau eu să fac și asta trebuie să facem noi, eurodeputații, să ne gândim la impactul asupra României. Și am introdus clauza prin care consumatorii vulnerabili din toate statele, nu numai pentru România, asta ca directivă pentru toată lumea, dar nu acceptau. Deci comisia, de exemplu, Comisia Europeană spunea: “a, nu, dar de unde știm noi că statele membre nu bagă și alții care nu sunt consumatori vulnerabili?” și a trebuit să argumentez. Șase luni a durat negocierea, dar a ieșit cum am vrut eu.

Apoi am fost raportor pe standardizare. Știți ce probleme avem cu piața internă? Eu sunt vicepreședinte, pe acest mandat, pentru piața internă și protecția consumatorului. Intrările cu care mă luptam și când eram președinte de patronat din țări terțe a produselor non-calitate, preț de dumping, cantitate diferită din facturi…Am introdus standardizarea și avem acest regulament și există acum toate acordurile comerciale făcute, inclusiv cu Canada, cu Elveția, făcute de Uniunea Europeană, țările respective trebuie să respecte standardele europene. Deci sunt lucruri care se pot face în momentul în care îți asumi. Cred că în Parlamentul European trebuie să meargă oameni care știu, care își asumă și oameni harnici. Pentru ca să vorbești în parlament trebuie să stai în sală, să ai prezență și nu doar fizică ci și de spirit, de atenție, de a urmări ce se întâmplă.

Slăbiciunea Parlamentului European este că avem și europarlamentari noncombativi, absenți și asta convine celor din comisie, când au de a face cu niște oameni care habar nu au, pentru că respectivii nu sunt incomozi și pot fi manipulați. Dar aici este obligația tuturor celor 27 de state, ca prin partide, că toți merg așa, prin partide politice, să pună oameni competenți acolo, care au curajul să se ia de piept cu doamna Ursula, la care eu am cerut să fiu raportor pe descărcarea de gestiune și nu i-am votat raportul de descărcare, ca să vă dau un exemplu”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini.