Maria Grapini, la ora bilanțului (VI). Dialogul cu cetățenii și susținerea producătorilor români, o prioritate pentru eurodeputat!

Pentru europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, dialogul cu cetățenii și rezolvarea problemelor cu care se confruntă aceștia, dar și susținerea producătorilor români, a reprezentat o prioritate, demonstrată, și în al doilea mandat de europarlamentar.

“Dialogul cu cetățenii este un mod de lucru pe care l-am învățat atunci când am lucrat în propriile firme. Ca producător în industria textilă, mulți ani, am înțeles că este nevoie ca politicile naționale să susțină producătorii autohtoni pentru a crește sustenabilitatea lor, dar și a bugetului național. Pe întregul mandat de europarlamentar am pledat pentru concurența corectă în piața internă a UE, dar și pentru politici fiscale naționale adecvate potențialului economic, în special al IMM-urilor!”, a precizat, Maria Grapini, în raportul prezentat românilor la finalul celui de-al doilea mandat.

De altfel, în calitatea sa de vicepreședinte al Comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorilor, eurodeputatul Grapini a acționat, cu fermitate, pentru măsuri legislative europene care să ofere protecția cetățenilor față de  intrarea, în spațiul UE și implicit al României, de produse din țări terțe cu prețuri de dumping, contrafăcute și fără respectarea standardelor de calitate.

Totodată, Maria Grapini a participat, în țară, la numeroase târguri și expoziții cu produse românești, produse pe care le-a promovat în Uniunea Europeană.

Susținătoare a producătorilor autohtoni, eurodeputatul Grapini a participat la Festivalul cepei de la Maramureș, târgul de textile din Timișoara sau la târgul apicol de la Ghiroda.

Acțiuni ale Mariei Grapini, la Bruxelles, împotriva mierii falsificate

La târgul de la Ghiroda, eurodeputatul a evidențiat importanța sprijinirii producătorilor locali, atât prin achiziționarea produselor acestora, cât și prin necesitatea protejării împotriva importurilor de produse contrafăcute.

În actualul mandat, Maria Grapini s-a remarcat prin numeroase luări de poziție în plenul și comisiile PE, dar prin cele de plan intern, prin susținerea producătorilor autohtoni de miere.

De altfel, anul trecut, europarlamentarul Grapini, alături de mai mulți colegi din PE, a transmis Comisiei Europene, o întrebare cu solicitare de răspuns scris, pe tema acțiunilor Comisiei împotriva mierii falsificate.

Potrivit eurodeputatului Grapini și a colegilor săi, cele mai recente constatări ale acțiunilor coordonate la nivelul UE arătau că 46 % din eșantioanele de miere importată par a fi falsificate și neconforme cu dispozițiile Directivei privind mierea.

În sprijinul afirmațiilor lor, Maria Grapini și colegii săi au punctat că falsificarea se realizează prin adăugarea de siropuri de zahăr, coloranți și alți aditivi, cu scopul de a reduce prețul, precum și de a ascunde adevărata origine geografică a mierii, prin falsificarea informațiilor de trasabilitate.

Susținătoare a drepturilor copiilor cu sindromul Down…

Susținătoare ferventă a drepturilor copiilor cu sindromul Down, dar și a campaniilor EU for Trisomy 21, europarlamentarul Maria Grapini, s-a întâlnit, anul trecut, la Bruxelles, cu Asociația de părinți a copiilor cu Sindrom Down.

Eurodeputatul, care a făcut de-a lungul timpului numeroase demersuri pentru rezolvarea problemelor avute de către părinții acestor copii minunați, a îmbrățișat cu entuziasm, din prima clipă, proiectul ”The Future is Ours”/ ”Viitorul este al Nostru” ce militează pentru drepturile și demnitatea persoanelor cu Sindrom Down.

Și a fermierilor români…

De asemenea, europarlamentarul Maria Grapini a apărat, prin intervențiile și acțiunile sale, fermierii români și a făcut, pentru rezolvarea problemelor acestora, numeroase intervenții la autoritățile de la București.

Concret, eurodeputatul Grapini, care deține și funcția de vicepreședinte al comisiei pentru Piață internă și Protecția Consumatorului, s-a referit la coridorul de solidaritate pe care mai multe state din UE l-au adoptat în urma deciziei Comisiei Europene și a Parlamentului European și prin care se permite tranzitul cerealelor ucrainene fără a se impune taxe vamale și analize fitosanitare

Potrivit Mariei Grapini, autoritățile române trebuiau să adopte măsurile necesare pentru ca, din coridorul de solidaritate în favoarea Ucrainei, să nu iasă niciun bob de cereale care să pătrundă pe piața românească sau în cea a altui stat membru.

Până la urmă, a completat Maria Grapini, este dreptul unei țări din UE, și în niciun caz decizia UE, dacă vrea să nu să importe un anumit produs.

Însăși președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a mai spus europarlamentarul, i-a răspuns că este atributul fiecărui stat membru să controleze toate produsele care ies din acest coridor de solidaritate.

Sute de cetățeni români au înțeles cum funcționează UE, în urma vizitelor organizate, la sediul PE, de Maria Grapini

Vizitele românilor la PE (organizate de Maria Grapini) au avut ca scop informarea directă a românilor privind competențele uniunii europene și a celei naționale. Maria Grapini a adus, la Bruxelles,  vizitatori din diverse categorii sociale, de vârstă și regiuni diferite din România!

“După fiecare vizită a grupurilor am constatat că cetățenii și-au corectat anumite informații care nu erau corecte, că au înțeles și mai bine cum funcționează UE. De asemenea, au înțeles că în Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul European, țara noastră ar tebui să aibă români patrioți, harnici, curajoși și demni care să-și asume și să apere drepturile românilor”, a precizat Maria Grapini.

De menționat faptul că exceptând anii de pandemie 2020 și 2021, Maria Grapini a organizat, la PE, vizite pentru 110 persoane în 2019, câte 142 de persoane în anii 2022 și 2023 și 71 în acest an.