Europarlamentarul Maria Grapini, vicepreședinte al comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor din PE, i-a adresat premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă, prin care solicită măsuri urgente pentru reducerea prețurilor la energie, combaterea sărăciei și sprijinirea IMM-urilor.
Concret, eurodeputatul Grapini atrage atenția că România are prețuri la energie de două–trei ori mai mari decât statele din vestul Europei și cere Guvernului să clarifice dacă a fost definit oficial statutul persoanelor vulnerabile și ce mecanisme vor fi aplicate pentru protejarea acestora, în sezonul rece.
“În scurt timp, intrăm în sezonul de iarnă și există riscuri majore ca persoanele vulnerabile să nu poată să-și încălzească locuința.
Vă informez că, în calitate de Raportor pe Directiva privind Norme Comune pentru piața energiei electrice 2019/44, am reușit să introduc amendamente importante, care să ajute persoanele vulnerabile.
Între acestea, un loc important îl joacă amendamentul care interzice deconectarea de către furnizorii de energie a persoanelor vulnerabile (care trebuie definite de fiecare stat membru).
Domnule prim-ministru, vă adresez întrebarea: Sunt definite, în România, persoanele vulnerabile, câte sunt și cum vor fi protejate acestea?”, a precizat, în scrisoarea deschisă, eurodeputatul S&D.
Maria Grapini semnalează, de asemenea, că 25% dintre români trăiesc în sărăcie, iar România rămâne țara cu cea mai severă privare materială din Uniunea Europeană. În acest context, solicită premierului informații privind măsurile planificate pentru creșterea veniturilor populației.
“O altă problemă stringentă pe care doresc să o semnalez este cea legată de nivelul de sărăcie din România.
Doresc să vă întreb, domnule prim-ministru, dacă, în programul de guvernare, aveți măsuri concrete pentru a diminua nivelul de sărăcie, prin sprijinirea mediului economic pentru dezvoltare, și creșterea competitivității economiei românești, pentru a crește nivelul de salarizare.
Așa cum am întrebat Comisia Europeană, în plenul Parlamentului, vă întreb și pe dumneavoastră.
Cum protejați cetățenii vulnerabili prin nivelul veniturilor, ce faceți pentru a crește veniturile românilor?
Potrivit datelor oficiale disponibile, aproximativ 25% dintre români trăiesc în sărăcie.
În anul 2024, conform INS, cei care au suferit una sau mai multe lipsuri de natură materială au avut o pondere de 65%, România fiind statul membru din UE cu cea mai mare rată a sărăciei severe!”, a mai avertizat Maria Grapini.

În ceea ce privește mediul de afaceri, europarlamentarul subliniază că peste 80% dintre IMM-uri sunt afectate de întârzierile statului la plata facturilor și cere respectarea legislației care prevede termenul de plată de 30 de zile. Totodată, Maria Grapini solicită soluții pentru sprijinirea start-up-urilor și IMM-urilor.
“Am urmărit cu îngrijorare primele pachete de măsuri și, ținând cont și de experiența mea de întreprinzător în industrie, dar și în urma consultării patronatelor din România, pot să declar că măsurile adoptate nu sunt în favoarea dezvoltării economiei reale și, din păcate, nici în favoarea bugetului!”, a completat europarlamentarul.
Nu în ultimul rând, Maria Grapini a adresat, punctual, mai multe întrebări premierului Bolojan:
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |