Timisoara mea

Din capul locului trebuie sa specific care sunt resorturile psihologice care m-au indemnat sa scriu randurile astea. Nu sunt cuprinsa pe statele de plata a nici unei companii conduse de Maria Grapini, nu sunt angajata in campanii de coloraturi politice. Sunt doar femeie, sunt timisoareanca si imi pasa.

Am avut ocazia sa o cunosc personal in Timisoara pe Maria Grapini, in calitate de femeie de afaceri, fiind una dintre putinele persoane – daca nu chiar singura pe care o cunosc – pe care chiar si dupa o runda dura de negocieri iti vine sa o inviti acasa in intimitatea ta. Si stim cu totii ca in intimitatea fiecaruia dintre noi nu ne dorim nimic din lumea mercantila, sterila si dura a mediului de afaceri. Am reintalnit-o in Germania unde a reprezentat Romania cu un sentiment de mandrie care m-a impresionat. Vreau sa vorbesc despre “omul” Maria Grapini nu despre candidatul la primaria timisoreana, convinsa fiind ca in urma celor relatate va fi decizia personala si fara urma de dubiu a fiecaruia dintre voi de a vota pozitia 3 pe buletinul de vot unde se afla Omul pe care il sustin cu toata convingerea. Maria Grapini este Omul care nu face parada cu realizarile lui, care isi cunoaste fiecare angajat pe numele mic, si mai mult decat atat, le cunoaste povestea de viata. Asta in cazul in care exista suspiniunea ca ar avea doar o buna memorie a numelor. Cu asta m-a castigat pe mine Maria Grapini. Iar cei care ma cunosc, stiu bine ca nu sunt chiar usor impresionabila, in ciuda norocului de care am beneficiat de a cunoaste cateva “caractere exceptionale” din diferite domenii atat in Romania cat si in Germania.

In ciuda mentalitatii balcanice care s-a impamantenit in subconstientul colectiv, indiferent de nivelul intelectual al familiei in peste 80% din cazuri femeia e cea care gospodareste veniturile familiei. Cred ca nu mai e cazul sa vorbesc despre calitatile manageriale ale Mariei Grapini. As lasa linistita chiar si pe cel mai inversunat ne-sustinator al ei ca vorbeasca pe tema asta, pentru ca evidentele nu sunt de contestat. Ele exista si atat. Probabil vor fi unii care vor zice ca e nevoie de autocontrol, de stapinire de sine, de calm asa vecin cu nepasarea pentru un post de conducete in administratie. Cu toata taria si responsabilitatea afirm ca este nevoie de autenticitate, de spontaneitate si ca admir curajul Mariei Grapini de a spune lucrurilor pe nume si de a spune raspicat ceea ce gandeste asumandu-si consecintele acestui fel “patimas si emotional” de a fi. Ceea ce i se imputa, respectiv caracterul vulcanic, este pentru mine o dovada de curaj. E foarte simplu sa afisezi o nepasare studiata, dar e si imoral totodata. Si eu vreau pentru Timisoara mea un om care nu se sperie, care nu-si cenzureaza reactiile pentru presa, care-si permite sa fie sincer si cinstit datorita pozitiei economice puternice pe care in mod cu totul atipic si exceptional nu si-a dobandit-o prin politica.Vreau pentru Timisoara un primar a carui inteligenta sa fie dublata de actiune, vreau un primar care sa readuca Timisoara pe locul care i se cuvine, si sa o scoata din conul de umbra actual si sunt convinsa ca Maria Grapini are taria si resursele necesare de a face asta.Vreau Timisoara copilariei mele marcate de un orgoliu nesfarsit de a fi timisorean in taberele de copii le la Navodari, vreau Timisoara adolescentei mele marcate de Revolutie, cu increderea si convingerea cu noi putem influenta destinele unei tari si ca am schimbat istoria ca timisoreni si pe linga toate astea mai vreau ceva…vreau o Timisoara la fel de europeana ca si orasul care ne-a adoptat, Karlsruhe. Si sunt convinsa ca Maria Grapini ca primar ar face realmente ceva pentru Timisoara mea, a noastra a tuturor.

Pollyanna Pascu