Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a adresat recent o întrebare Comisiei Europene, pe tema reglementărilor existente în UE cu privire la serviciul UBER, la solicitarea reprezentanților taximetriștilor din Timișoara. Aceștia au avut discuții și i-au scris umanistei în repetate rânduri, cerându-i sprijinul. Maria Grapini a reacționat imediat.

“În data de 20.12.2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o hotărâre prin care a stabilit că serviciul furnizat de Uber trebuie reglementat ca serviciu din domeniul transporturilor. Nemulțumite de ceea ce consideră că ar fi concurență neloială, deoarece practică transport fără autorizație și fără să respecte exigențele legislației privind transportul de persoane și legii taximetriei, mai multe asociații de operatori de taxi din statele membre au formulat numeroase reclamații.

Având în vedere decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, cum consideră Comisia că ar trebui ca statele membre să reglementeze legislația pieței interne pentru a se asigura protecția consumatorilor, dar și concurența echitabilă cu operatorii de taxi care dețin licențe de transport în regim de taxi și care se supun anumitor reglementări?”, a scris Maria Grapini Comisiei Europene.

În răspunsul transmis umanistei, CE indică foarte clar că subiectul este de competență locală si națională, dar și faptul că autoritățile trebuie să țină cont să nu stabilească măsuri și reguli discriminatorii sau care ar duce la concurență neloială.

“Legislația aplicabilă autoturismelor private de închiriat cu șofer diferă de la un stat membru la altul. De exemplu, în anumite state membre există intermediari, cum ar fi Uber, care pot presta servicii constând în punerea în legătură a conducătorilor auto neprofesioniști cu persoanele care doresc să efectueze o călătorie în mediu urban (de exemplu UberPOP), în timp ce în alte state membre, intermediarii pot opera doar în colaborare cu conducători auto profesioniști. În unele state membre, Uber ca platformă face obiectul unei autorizații de operare ca intermediar. Întrucât în prezent nu există o legislație UE specific aplicabilă transportului de călători cu autoturismul, aceste servicii sunt reglementate la nivel național sau local”, precizează CE

Mai mult, Comisia îi transmite Mariei Grapini că “pentru atingerea obiectivelor de interes public general, cum ar fi protecția consumatorilor, ar putea fi nevoie de elaborarea de norme la nivel național”.

2018-09-19T07:12:47+00:00 September 19th, 2018|Diverse|0 Comments